26.05 Concurs de cultura generala: Quiz Night Caritabil

Concurs de cultura generala: Quiz Night Caritabil

Joi, 26 mai 2022, ora 19:00, The Port Pub, str. Hermann Oberth, nr. 1

De ce sa mergi?

Ajungem MARI Cluj organizează un Quiz Night Caritabil, unde vrem să dăm împreună formă viselor copiilor cu care lucrăm!

Pe 26 mai, de la ora 19.00 ne vedem La Port, ne întrecem în cunoștințe și ajutăm copiii instituționalizați din județul Cluj să își poată urma pasiunile prin cursuri vocaționale. (canto, teatru, chitară, robotică, înot, dans etc.)

Cum funcționează:
ETAPA 1: Strângerea de fonduri cu ajutorul platformei Galantom

completezi formularul și te înscrii în concurs până luni, 23 mai.
Link către formularul de înscriere: https://forms.gle/XinzfbK12J7FzgBEA
noi îți creăm o pagină personalizată pe platforma Galantom și îți trimitem link-ul pe e-mail
tu promovezi pagina în rândul prietenilor și colegilor tăi și îi inviți să te susțină cu donații până în ziua evenimentului
donațiile se transformă în puncte pentru concurs (50 lei=1 punct) și se adaugă celor câștigate prin jocul propriu-zis, în ziua evenimentului

ETAPA 2: Quiz Night
Pe 26 mai ne vedem de la 19.00 La Port, ne împărțim în echipe de câte 4 persoane și dăm start concursului, care va fi alcătuit din 12 probe distractive de cultură generală. Scopul este să ne distrăm și să aducem bucurie copiilor, așa că nu ezitați și haideți alături de noi!

Ajungem MARI sprijină peste 2500 de copii și tineri din centrele de plasament din București și alte 24 de județe, cu ajutorul a peste 1400 de voluntari prin proiecte și activități educative interactive.

Copiii și tinerii au mult potențial, dar puțină încredere în forțele proprii și sunt afectați de separarea de familie și creșterea în instituții.

Ei au nevoie de relații cu adulți care să le devină prieteni și modele, să le ofere sprijin și încurajare, să le deschidă oportunități și să îi motiveze să își continue educația.

Credem în șansele tuturor copiilor, în sprijin pe termen lung și consecvență, acceptare necondiționată, încurajare permanentă, răbdare și perseverență.

Mai multe despre Ajungem MARI aici: https://www.ajungemmari.ro/

Într-o atmosferă desprinsă din filmul “Toate pânzele sus” La Port te așteaptă să petreci o seară de neuitat alături de prieteni și să învățați lucruri noi împreună. Le mulțumim pentru tot sprijinul oferit în organizarea acestui minunat eveniment!

Și pentru că un marinar nu prea avea card mai demult, plata consumației la locație se va face doar cash.

Similar Posts