|

25-31.01 Sapte evenimente de neratat saptamana aceasta la Cluj

Printre evenimentele pe care Welcome2cluj vi le recomandă saptamana aceasta la Cluj sunt: Curs de germana pentru copii, Piesa de teatru: Il Nullafacente. Aleg să nu fac nimic si Spectacolul Gloria.

LUNI

Curs de TaekwonDo pentru copii

Luni, 25 ianuarie 2021, ora 16:00, Calendarul Magic, str, Paris, nr. 15

Cost: 30 lei/şedinţă

De ce sa mergi?

Taekwon-Do este un sport care utilizează antrenamentul mental şi tehnic pentru lupta neînarmată. El include tehnici excutate cu mâna şi piciorul, blocaje şi eschive din calea loviturilor unui atacator. Cursurile de Taekwon-Do te ajută să obţii şi să pastrezi o formă fizică şi psihică deosebită.

Artele martiale inseamna disciplina, autocontrol, intarirea organismului, antrenarea si dezvoltarea trupului si a mintii

In fiecare luni şi joi, ora 16.00.
Număr locuri: 15
Vârstă: + 3 ani
Preţ luna ianuarie: 110 lei/abonament

Participarea se face doar pe baza de inscriere la telefon 0742946795 sau email calendarulmagic@yahoo.com
Organizatori: CalendarulMagic

Parteneri media: Cluj.com, ClujLife, Un parinte mai bun, Welcome2Cluj, OrasulCluj.ro, I Like Cluj

MARTI

Curs de germana pentru copii

Marti, 26 ianuarie 2021, ora 17:00, Online

Cost: 35 lei/şedinţă

De ce sa participi ?

Vă invităm la cursul de germană pentru copii între 6 şi 8 ani, învăţare prin metode interactive şi jocuri, prin exerciții de desen și conversație. Cursul este dedicat în special celor mici, dar la cerere se pot face grupe de elevi din clase primare sau mai mari.

In fiecare miercuri, ora 17.00.
Număr locuri: 6
Vârstă: + 6 ani

Preţ ianuarie: 120 lei
Participarea se face doar pe baza de inscriere la telefon 0742946795 sau email calendarulmagic@yahoo.com

Organizatori: CalendarulMagic
Parteneri media: Cluj.com, ClujLife, Un parinte mai bun, Welcome2Cluj, OrasulCluj.ro, I Like Cluj

MIERCURI

Expoziţie: Fotografia – Document Etnografic

Miercuri, 27 ianuarie – Duminica, 14 februarie 2021, ora 10:00, Muzeul de Arta, Piaţa Unirii, nr. 30

Pret bilet: 8 lei

De ce sa mergi ?

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită să vizitați, în perioada 27 ianuarie – 14 februarie 2021, expoziţia „Fotografia – Document Etnografic”.

Expoziția cuprinde peste 200 de fotografii etnografice, care surprind momente importante și detalii din viața comunităților sătești de români, maghiari, romi, secui, ceangăi și sași din România. Acestea vor fi expuse începând cu data de 27 ianuarie la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Imaginile alb-negru şi color sunt realizate de 50 de artiști fotografi din România, Serbia și Polonia, în cadrul cunoscutului Concurs naţional „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC”. Proiectul este derulat anual de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (CJCPCT Cluj), instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și Asociația ArtImage. Anul acesta expoziția a ajuns la cea de-a XVII-a ediție.

Competiția s-a desfășurat pe patru secțiuni principale: fotografie de autor cu temă liberă etnografică alb/negru și color, secțiunea de fotografie cu tema „Pridvorul” și secțiunea de reproducere după fotografie veche.

Expoziția stă la dispoziția publicului în perioada 27 ianuarie -14 februarie 2021 la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, cu respectarea regulilor privind prevenirea infectării cu noul coronavirus.

Expun următorii artiști: Marco Algasovschi-Braşov, Bálint Zsigmong-Târgu Mureș, Balog Zoltan-Aiud, Maria Barna-Sibiu, Mircea Băduț-Râmnicu Vâlcea, Bikfalvi Zsolt-Carei, Both Gyula–Târgu Mureş, Maria Ciceo-Cluj, Magdalena Creoșteanu–Bistrița, Gabriela David -Gilău, Vlad Dumitrescu–Braşov, Flach Jolanta–Zakopane (Polonia), Loredana Gheorghe-Râtișor (Serbia), Görbe György-Delnița, Daniel Iancu-Orăștie, Costel Iftinchi-Iași, Tudorel Ilie-Baia Mare, Ioja Oszkár Norbert-Cluj, Elena Isfan-Hunedoara, Marius Isfan-Hunedoara, Kinda Botond-Odorheiu Secuiesc, Andrei Klein-Cluj, Mirela Kotrla–Vlaicovăț (Serbia), Kucsera Jenö–Târgu Mureş, Kuti Zoltán Hermann-Miercurea Ciuc, Lako Anna-Târgu Mureș, Niculina Laza-Cluj, Sebastian Luca-Cluj, Marius Matei-Timișoara, Maria Cristina Mihuț-Mărgău, Dănuț Mocrei-Botoșani, Nagy Botond-Târgu Mureș, Carmen Negru-Berchieșu, Gabriela Negru-Sibiu, Iulia Parasca-Suceava, Alexandru Pavel-Cluj, Nicolas Peia-Arad, Tatijana Petrika-Vârșet (Serbia), Gheorghe Petrila-Oradea, Anca Petruș-Chiuiești, Raul Poenar-Orăștie, Adela Lia Rusu-Oradea, Flavian Săvescu-Reșița, Vasile Sârb-Alba Iulia, Mariana Scubli-Sighetu Marmației, Oliviu Secară-Oradea, Szigeti Vajk István-Miercurea Ciuc, Tordai Ede–Târgu Mureș, Zaharie Iulia-Valea Mică Alba.

Concursul naţional „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC” este nucleul proiectului clujean de amploare „Fotografia-document etnografic” și urmărește promovarea culturii tradiționale prin intermediul fotografiei etnografice. Până acum, proiectul a fost prezentat în peste 20 de orașe din România, dar și în țări precum: Polonia, Serbia, Ungaria, Franța, Italia și Canada.

În perioada următoare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj va prezenta online Albumul „Fotografia-document etnografic 15/16”, care reunește o selecție a celor mai reprezentative lucrări participante în edițiile 2018 și 2019 ale concursului. Albumul a apărut la Editura Tradiții Clujene.

JOI

Piesa de teatru: Il Nullafacente.Aleg să nu fac nimic

Joi, 28 ianuarie 2021, ora 19:00, Online

Pret bilet: 30 lei

De ce sa prticipi ?

de Michele Santeramo
traducere de Maria Rotar

regia: Roberto Bacci
scenografia: Cristian Rusu
asistent de regie: Maria Rotar
muzica: Ares Tavolazzi
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
Ramona Dumitrean
Cătălin Herlo
Ovidiu Crişan
Radu Lărgeanu
Cristian Grosu

regia tehnică: Doru Bodrea
lumini: Andrei Mitran
sonorizare: Vasile Crăciun
Il Nullafacente: un paradox despre căutarea fericirii

Voința de a fi „prezent“, renunțând la lingușirile și chemările falselor ispite ale lumii, îi conduce pe protagonist și pe soția sa să experimenteze posibilitatea de a exista, liberi de orice condiționare. Tema operei nu este alegerea paradoxală a protagonistului de a nu face nimic, pe plan economic, ci nevoia celui care vrea să dea un sens autentic propriei vieți, dincolo de orice lege socială, economică și psihologică care ne încătușează.

Există o parte din noi, spectatorii, care refuză să asiste la această poveste, judecând-o drept absurdă, periculoasă, tenebroasă. Dar alegerile extreme ale protagonistului și boala în stadiu terminal a soției constituie o chemare la esența fiecăruia, sufocată în fiecare zi de „rolul“ care ne-a fost croit precum o haină de care nu ne putem elibera. Și totuși, dacă rezistăm să fim locuiți de aceste tenebre ca spectatori, la sfârșit putem întrevedea o lumină de care, măcar o parte dintre noi, avem o nevoie vitală pentru a ști să existăm. Roberto Bacci

VINERI

Piesa de teatru: 12 oameni furioşi

Vineri, 29 ianuarie 2021, ora 19:00, Online

Pret bilet: 30 lei

De ce sa participi ?

Doisprezece oameni sunt încuiați într-o încăpere pentru a decide soarta unui alt om, judecat pentru patricid. Toate dovezile îl incriminează. Votul celor doisprezece jurați, privind vinovăția sau nevinovăția lui, trebuie să fie unanim.
Oare pot cei 12 să privească obiectiv acest caz? Oare toate faptele prezentate la proces s-au petrecut întocmai?
Oamenii devin reticenți atunci când sunt puși să admită că nu au înțeles pe deplin semnificația a ceea ce au văzut și au auzit. De fiecare dată când cineva încearcă să sugereze că au fost înșelați de aparențe sau că nu au dat importanță unor detalii semnificative, cel mai probabil, vor respinge afirmațiile făcute de acesta, le vor ignora, și se vor agăța de opiniile lor anterioare cât de mult posibil. Una din puținele soluții este ca ei să mai arunce o privire asupra fiecărui amănunt.
Așa cum fiecare din cei 12 jurați ajung să se autocunoască, și noi începem să ne recunoaștem în fiecare dintre cei 12. Câteodată suntem nepăsători, câteodată prea radicali, sau prea puternic conduși de sentimente personale, câteodată facem lucrurile în grabă, și câteodată luăm lucrurile așa cum ne sunt prezentate, fără a ne pune întrebări. Dar suntem și răbdători, cinstiți, dornici de a face dreptate și de a oferi ajutor.
„Este foarte greu să fii obiectiv. Vrei – nu vrei, prejudecata se strecoară pretutindeni și falsifică toate părerile.” (Juratul nr. 8)

de Reginald Rose
traducere de Eugen B. Marian

regia: Tudor Lucanu
decorul: Adrian Damian
costumele: Adriana Grand
maestru de lumini: Jenel Moldovan

SAMBATA

Atelier de olarit

Sambata, 30 ianuarie 2021, ora 12:00, Piața Cipariu, Cluj-Napoca

De ce sa mergi ?

Atelier de olarit in Cluj Napoca : lecții individuale și lecții comune.
Oferim experiențe nu lucruri
Facem prezentul frumos si bun.
Sâmbăta e pentru tine.
Mindfulness
Programare la telefon 0737784907

DUMINICA

Spectacol: Gloria

Duminica, 31 ianuarie 2021, ora 19:00, Online

De ce sa participi ?

Dirijor: David Crescenzi
Regizor: Mihaela Sandu
Scenografie: Anca Pintilie
Regia scenă culise: Cristina Albu

Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Cluj Napoca

Cunoscut și apreciat pentru lucrările sale corale sacre, precum și pentru crearea și ascensiunea ansamblului Cambridge Singers, compozitorul John Rutter (n. 1945) este o personalitate în universul muzicii corale și, îndeosebi, a creațiilor lirice dedicate Crăciunului.

„Gloria” se înscrie întocmai sub această aură puternic radiantă, fiind scrisă și prezentată publicului larg în anul 1974. Premiera sa absolută susținută în Omaha, Nebraska și aflată sub bagheta dirijorală a propriului compozitor, a atins un succes notabil, continuat prin călătoria lucrării pe multe alte scene americane și europene. Popularitatea sa i-a atras variațiuni ulterior create și adaptate de J. Rutter pentru orgă și orchestră, lucrarea fiind de asemenea publicarea în renumitul jurnal Oxford University Press.

Publicul clujean este invitat să se bucure de prima audiție națională a acestei creații muzicale pe acorduri înălțătoare și angelice, oferite în dar în așteptarea Sărbătorilor de iarnă. Chiar dacă această premieră ne găsește fizic mai departe de publicul nostru decât ne-am fi dorit, apropierea sufletească și bucuria Crăciunului ne aduc, în mod sigur, mai aproape în gând și trăire.

Similar Posts