Spectacol: Toți bărbații mei
Miercuri, 21 octombrie 2020, ora 20:00, Napoca 15 Restaurant – Bar – Terasa, str. Napoca, nr. 15
Preţ bilet: 30 lei
De ce sa mergi?
TOŢI BĂRBAŢII MEI după Cristian Juncu
”Toți bărbații mei” este o comedie spumoasă, plasată în decorul urban. În centrul atenției avem o femeie, care nu poate să doarmă din cauza vecinilor de bloc, prea zgomotoși.
Situația este absolut normală sau măcar binecunoscută de toată lumea. La fel e și femeia: cel puțin normală. Frământările și monologurile ei, mai mult sau mai puțin interioare, sunt însă pretextul pentru o comedie în care ne regăsim toți, femei și bărbați, cu neîncrederi, întrebări și gânduri secrete.
Actrița cameleonică Diana Giubernea (în ”Monoloagele Vaginului interpretează mai mult de zece personaje) intră sub incidența personajului creat de regizoarea Mona Gavrilaș, adică devine o femeie ca o „vioară Stradivarius cu corzile cam întinse, gata să plesnească”.
Firește că meditațiile doamnei în cauză se îndreaptă destul de repede spre universul masculin cunoscut sau în curs de cercetare.
Un jurnal cu zâmbet al simțurilor, spectacolul ”Toți bărbații mei” analizează cu ironie sau seriozitate experiențe și trăiri umane, predominant feminine.
Pentru a uşura accesul la bilete, am introdus următoarea facilitate:
1. La intrare, în ziua spectacolului, se vor vinde doar biletele rămase disponibile.
2. Pentru cumpărarea de bilete cu anticipaţie, se procedează astfel:
Se
cere, telefonic(0737 300 300), o confirmare a disponibilităţii
locurilor. Ulterior confirmării se plătesc biletele fie la biroul Diesel
Events(Piaţa Unirii 10), fie prin transfer bancar în contul
RO45 BTRL RONC RT0V 2008 1601
Fundatia Diesel Events
După efectuarea plăţii, trimiteţi, vă rugăm, dovada prin mesaj pe FB sau pe e-mail.
Informaţii şi rezervări:
Rezervări: 0737 300 300
Email: contact@napoca15.ro
