20.04 Intâlnire: Alumni Day

Intâlnire: Alumni Day

Marti, 20 aprilie 2021, ora 12:00, Online

De ce sa participi?

În cadrul evenimentelor tradiționale ale Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Psihologie și Științele Educației organizează o a doua întâlnire a studenților cu absolvenții promoțiilor anterioare ale facultății, sub egida ALUMNI DAYS 2020-2021.

Vă invităm marți, 20 aprilie, la ora 12.00, la o întâlnire cu un alumnus FPSE, doamna Camelia Vărzaru, profesor pentru învățământul primar la Școala Generală nr. 25 Brașov.

Absolventă a programului de licență PIPP și a masterului RUE, dna Camelia Vărzaru va împărtăși din bogata experiență profesională, din parcursul și din provocările unei cariere didactice de succes.

Vă invităm să onorați posibilitatea de a cunoaște un profesionist cu dedicare și pasiune pentru ceea ce face, să puneți întrebări care să aducă un plus de claritate pentru ce înseamnă să construiești o carieră, să te lași ghidat, să iei decizii informate.

Activitatea se adresează cu precădere studenților de la PIPP și RUE, dar sunteți invitați cu toții, cei care sunteți curioși să descoperiți, cum pregătirea academică și cea profesională continuă se pot îmbina într-o carieră, care să vă aducă bucurie și împlinire.

Marți, 20 aprilie, în intervalul orar 12.00-14.00,
online, pe platforma https://bbb.unitbv.ro/dan-daz-akb-fei

Lector dr. Iolanda BELDIANU
Conferențiar dr. Daniela PORUMBU
Experți mediul socio-economic, Proiectul ROSE PSE-Student

Similar Posts