Schimb de semințe si Proiecție de film documentar
Sambata, 2 martie 2024, ora 14:00, Acasa, str. Războieni, nr. 60
De ce sa mergi?
Viața noastră ar fi cu siguranță alta fără semințe. Am putea spune că le datorăm viața așa cum o cunoaștem astăzi. Deși mici și chiar minuscule, semințele sunt fundamentale pentru susținerea supraviețuirii umane, inclusiv în prezent, când poate nu mai suntem atât de direct conectați cu sursele noastre de hrană. Fiecare fruct, legumă, verdeață sau porție de hrană pe care o mâncăm există datorită semințelor, dar și țăranilor. De sute de ani, țăranii au o relație colectivă și interactivă cu natura: observă plantele, selectează semințe, practică numeroase încrucișări, realizează testări în câmp și apoi fac noi selecții de semințe, alegându-le pe cele mai potrivite.
Relația pe care noi toți o avem cu semințele trece dincolo de alimentație. Semințele încorporează preferințele noastre pentru gust, culoare, formă, miros. samd. Ele reprezintă o afirmație a culturilor noastre, care s-au dezvoltat de la pământ și tocmai până în farfurie.
𝗦𝗮̂𝗺𝗯𝗮̆𝘁𝗮̆, 𝟮 𝗺𝗮𝗿𝘁𝗶𝗲, 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟰:𝟬𝟬, 𝗖𝘂𝗹𝘁𝗶𝘃𝗮̆ 𝗢𝗿𝗮𝘀̦𝘂𝗹 𝘃𝗮̆ 𝗶𝗻𝘃𝗶𝘁𝗮̆ 𝗮𝘀̦𝗮𝗱𝗮𝗿 𝗶̂𝗻 𝘀𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝘂𝗹 𝗔.𝗰𝗮𝘀𝗮̆ (𝘀𝘁𝗿. 𝗥𝗮̆𝘇𝗯𝗼𝗶𝗲𝗻𝗶 𝟲𝟬) 𝗻𝘂 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗹𝗮 𝘂𝗻 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯 𝗱𝗲 𝘀𝗲𝗺𝗶𝗻𝘁̦𝗲, 𝗱𝗮𝗿 𝘀̦𝗶 𝗹𝗮 𝗼 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗳𝗶𝗹𝗺 𝗱𝗼𝗰𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿 𝘂𝗿𝗺𝗮𝘁𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗼 𝗱𝗶𝘀𝗰𝘂𝘁̦𝗶𝗲 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗵𝗿𝗮𝗻𝗮 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗷𝘂𝗻𝗴𝗲 𝗶̂𝗻 𝗳𝗮𝗿𝗳𝘂𝗿𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗻𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗲 𝗶̂𝗻 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁.
~~ 14:00 – 17:00 // Schimb de semințe
~~ 18:30 – 20:00 // Proiecție de film documentar & discuție
Fie că sunteți agricultori urbani, țărani și țărănci cu experiență sau grădinari la început de drum, dorim să împărtășim din semințele salvate de noi sau primite de la alți agricultori, să experimentăm cu toții alte specii și varietăți, să le schimbăm între noi și astfel să ne diversificăm culturile. Încurajăm schimbul de semințe țărănești, locale și tradiționale, care au fost cultivate și multiplicate prin practici curate, fără pesticide și îngrășăminte chimice.
𝘿𝙚 𝙘𝙚 𝙛𝙧𝙪𝙘𝙩𝙚𝙡𝙚 𝙨̦𝙞-𝙖𝙪 𝙥𝙞𝙚𝙧𝙙𝙪𝙩 𝙫𝙞𝙩𝙖𝙢𝙞𝙣𝙚𝙡𝙚? (2017) și vom deschide o discuție despre semințele și hrana din prezent. Ce alegeri alimentare putem face în ziua de azi? Unde se situează ele în lanțul alimentar globalizat, de la sămânță și până la ceea ce cumpărăm pentru cină? Ce perspective de mai bine avem la îndemână în vremurile actuale, cu schimbări climatice, conflicte internaționale și acapararea bunurilor comune de către marile companii interesate nu de sănătatea noastră sau viitor, ci doar de profit.
