19.12 Concert de colinde: MA RA MU

Concert de colinde: MA RA MU

Joi, 19 decembrie 2024, ora 19:00, Bruto (Record Park), str. Onisifor Ghibu, nr. 20

Pret bilet: 90 – 120 lei

De ce sa mergi?

‘’Muzica unește oamenii, iar Crăciunul unește familia.’’

Am colindat prin vârste, am înțeles semnificațiile și esența vechilor tradiții, iar acum, am șters de praf cutiuțele în care am adunat cele mai frumoase colinde pe care le-am auzit la părinți și bătrâni pentru a le integra într-o formă nouă, potrivită fiecăruia dintre noi.

În 2021, din dorința de a duce totul mai departe, s-a născut conceptul MA RA MU. Am lansat EP-ul “Bun gând” și am spus povestea fiecărui colind, printr-o succesiune de cinci videoclipuri.

În 2022 s-a concretizat următorul volum al EP-ului, “Bun gând II”, iar în anul 2023 am continuat cu lansarea colindului “Sus în vârfu` muntelui”. Ne-am dorit ca atmosfera sonoră a vocilor noastre, completată de cea vizuală să împletească cele 2 lumi: cea contemporană și cea arhaică. Fiecare detaliu a fost ales pentru ca vechiul și noul să se îmbine într-un mod firesc și natural, iar fiecare alegere pe care am făcut-o a fost gândită în așa fel încât să existe unitate.

Vă invităm să colindați împreună cu noi, pe data de 19 decembrie, ora 19:00, la Bruto, Cluj.

Similar Posts