Printre evenimentele pe care Welcome2cluj vi le recomandă saptamana aceasta la Cluj sunt: evenimentul pentru copii: Să descoperim opera și tainele ei, spectacolul de balet: Amor Amores si expozitia internationala de pisici: International Cat Show.
LUNI
Eveniment pentru copii: Să descoperim opera și tainele ei
Luni, 17 februarie 2020, ora 10:00, Opera Nationala Romana, Piata Stefan cel Mare, nr 2-4
Pret bilet: 10 lei
De ce sa mergi ?
Regizor: Iulian Sandu
Regie scenă culise: Alina Simona Nistor
Distribuție în curs de stabilire.
DESCRIERE
Vârsta recomandată: 5+
Luni, 2 decembrie 2019, de la ora 10:00, Opera Națională Română din Cluj-Napoca își deschide larg pentru două ore de descoperiri fascinante și întâlniri cu lumi fantastice! Evenimentul este dedicat cu precădere micilor spectatori, însă poate fi savurat de publicuri de toate vârstele, dornice să surprindă magia realizării unui spectacol de operă.
Spectatorii vor fi poftiți, cu mic, cu mare, pe covorul roșu și invitați în ”spectacolul” din spatele spectacolului: vor îndepărta cortina pentru a afla ce se întâmplă în culise și cum se creează o producție lirică, vor participa la toate pregătirile de la machiajul și costumele ce transformă artiștii în personaje de poveste, la repetițiile solistice, de orchestră, cor și balet, ce încropesc împreună spectacolul desăvârșit! Vor descoperi Opera și toate tainele ei!
În compania celor mai îndrăgite personaje și a artiștilor teatrului liric clujean: soliști, balerini și instrumentiști, regizori, scenografi, dar și a echipelor de producție și pregătire, cei prezenți vor escalada, cerceta și parcurge toate labirinturile nemaivăzute ale Operei Române din Cluj. Vă promitem o experiență de neuitat!
*Durata unei vizite cu tur ghidat este de 45 min., spectatorii având posibilitatea de a alege dintr-o serie de intervale orare stabilite.
MARTI
Lansare de carte: Cel care a trecut făcând bine
Marti, 18 februarie 2020, ora 11:00, Institutul de Istorie „George Barițiu”, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 12-14
De ce sa mergi ?
Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu”, Asociația „Societatea Istorică George Barițiu” și Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea cărții „Nicolae Edroiu – Cel care a trecut făcând bine” (Volum îngrijit de Arhim. Macarie Motogna, Mihai Florin Hasan și Victor Vizauer, Colecția Școala ardeleană de istorie).
Prezintă: Pr. Ioan Chirilă, Vasile G. Dâncu, Arhim. Macarie Motogna, Mihai Florin Hasan, Vasile Pușcaș, Victor Vizauer.
Moderator: Ioan Bolovan.
Despre carte: http://scoalaardeleanacluj.ro/shop/%C5%9Ecoala-ardelean%C4%83-de-istorie-c-145/nicolae-edroiu-cel-care-a-trecut-f%C4%83c
MIERCURI
Spectacol de balet: Amor Amores
Miercuri, 19 februarie 2020, ora 18:30, Opera Nationala Romana, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 30 – 100 lei
De ce sa mergi ?
Realizat de către renumitul maestru Gigi Căciuleanu, unul dintre cei mai apreciați coregrafi ai momentului, acest spectacol coregrafic a stârnit interesul publicului clujean pentru lumea dansului contemporan. ”Amor Amores” a fost prezentat în premieră absolută pe scena Operei Naţionale clujene în vara anului 2014, inaugurând la acel moment prima ediţie a Festivalului Internaţional de Dans STEPS. Coregrafia modernă, construită ca și metaforă a sentimentelor, ritmului și mișcării, a adus în faţa publicului un nou tip de manifestare artistică, de talie internaţională, extrem de rar întâlnită la Cluj, însă primită cu mare entuziasm şi curiozitate de publicul local. Spectacolul este susţinut de o coloană sonoră organizată de o formulă alchimică ce aparține aceluiași Gigi Căciuleanu, ce îmbină tangouri, canțonete și cântece de dragoste în principal din repertoriul spaniol, semnate de Albèniz, Cano, de Falla, Granados, Lara, Lalo, Luna, Rodrigo și Sarasate. Un veritabil sincretism artistic de care vă veți îndrăgosti!
Un spectacol coregrafic de Gigi Căciuleanu
Spectacolul se încheie în jurul orei 20.00.
JOI
Spectacol folcloric: Tradiții clujene de Dragobete
Joi, 20 februarie 2020, ora 18:00, Casa de Cultura a Studentilor,Piaţa Lucian Blaga, nr. 1-3
Pret bilet: 20 lei
De ce sa mergi ?
Cele mai frumoase cântece de dragoste din folclorul românesc vor răsuna joi, 20 februarie 2020, de la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, în cadrul spectacolului extraordinar „Tradiții clujene de Dragobete”.
Evenimentul, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, președinte Alin Tișe, aduce în fața publicului clujean cântăreți tineri și consacrați: LUANA VÂRJAN, ALEXANDRU FILIP, DENISA PERDE, RADU LAZĂR, CĂTĂLINA ROTARU, ADRIANA ANGHEL, RAUL OLTEAN, AMALIA CHIPER IURIAN, MIHAI TRIF, FLORIN BOTA, MARINELA ZEGREAN ISTICI ȘI CONSTANTIN ISTICI, MARIANA MORCAN, OVIDIU PURDEA SOMEȘ și ADRIANA IRIMIEȘ, acompaniați de Orchestra profesionistă „CUNUNA TRANSILVANĂ” a C.J.C.P.C.T. Cluj, dirijor prof. OVIDIU BARTEȘ.
Invitați speciali: CRISTIAN FODOR, VALERIA ȘI TRAIAN ILEA și MARIANA ANGHEL
Spectatorii se vor putea bucura și de jocuri populare, prezentate de jucăușii Școlii de dans tradițional românesc „Camelia și Ion Motoc” din Cluj-Napoca. Totodată, un obicei de nuntă din satul tradițional va fi prezentat în fața publicului de Grupul de datini și tradiții al sătenilor din Negreni, județul Cluj.
Spectacolul va fi prezentat de Grigore Sâmboan.
Intrarea se va face pe bază de bilete, în valoare de 20 lei. Se pot procura de la casieria Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, de luni până vineri, între orele 10:00 -18:00, și în magazinele partenere: Entertrix Platinia Shoping Center, (et. I), Librăriile Cărturești (Iulius Mall,Vivo, Platinia Shoping Center) și Info Point Carrefour Vivo. Disponibile și online: www.myticket.ro și www.entertix.ro.
Vă așteptăm cu drag!
VINERI
Concert simfonic: Tiberiu Soare
Vineri, 21 februarie 2020, ora 19:00, Auditorium Maximum, str. Emmanuel de Martonne, nr. 1
Pret bilet: 40 lei
De ce sa mergi ?
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Tiberiu Soare dirijor
Mihai Diaconescu pian
Alexandru Murariu
Phalaenopsis I
Piotr Ilici Ceaikovski
Concertul nr. 2 pentru pian, în Sol major, op. 44
Antonín Dvořák
Simfonia nr. 8 în Sol major, op. 88
SAMBATA
Expozitie internationala de pisici: International Cat Show
Sambata, 22 februarie – Duminica, 23 februarie 2020, ora 10:00, VIVO, str. Avram Iancu, nr. 492-500, comuna Floresti, judetul Cluj
Intrare gratuita
De ce sa mergi ?
Expozitie internationala felina WCF , 3 certificate in 2 zile, cu jurizare a unor arbitri internationali : Kurt Vlach (A) , Kamil Kolczynski (PL) and Jaime Christian (US). Expozitia va fi sambata si duminica intre orele 10 si 18.
expozitia se tine la vivo! cluj, zona starbucks.
DUMINICA
Musical: UBU în concert
Duminica, 23 februarie 2020, ora 19:00, Teatrul National Lucian Blaga, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 10 – 60 lei
De ce sa mergi ?
după Alfred Jarry și Gábor Tompa
regia: Gábor Tompa
spectacol-concert de: Ada Milea
cântece de: Ada Milea și Anca Hanu
scenografia: Carmencita Brojboiu, Alexandra Constantin
mişcare scenică: Andrea Gavriliu
maestru de lumini: Jenel Moldovan
Distribuţia:
Dl Ubu: Adrian Cucu
Dna Ubu: Anca Hanu
Cântăreața: Sânziana Tarța
Ofițerul: Radu Dogaru
Cetățenii: Miron Maxim (Fratele Trombon), Cătălin Herlo (Fratele Beton), Cristian Rigman (Fratele Cajon), Mihnea Blidariu (Fratele Kaki), Dan Chiorean (Fratele Căpățână)
Franțuzoaicele: Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze, Angelica Nicoară
Englezul: Cornel Răileanu
Marchizul de Sade: Ioan Negrea
regia tehnică: Răzvan Pojonie
operator lumini: Andrei Mitran
operator sonorizare: Marius Rusu, Vlad Negrea
Data premierei: sâmbătă, 22 februarie 2020






