Atelier: Arte vizuale și design: metode de prezentare și vânzare ale proiectului artistic
Joi, 17 martie 2022, ora 14.00, Institutul Francez, str. Ion I. C. Brătianu, nr. 22
Participare gratuita
De ce sa mergi?
Susținut de Ami Barak, critic de artă și curator stabilit la Paris
Durată: 3 ore
Limba de desfășurare a atelierului: română
Primul atelier din seria de ateliere dedicate industriilor culturale și creative (ICC) organizată de Institutul Francez din România la Cluj-Napoca în contextul Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene va fi axat pe transferul de cunoștințe și bune practici în domeniul artelor vizuale și pe înțelegerea funcționării pieței de artă cu scopul de a contribui la profesionalizarea tinerei creații și de a-i oferi tehnici de autopromovare și vânzare.
Tematici abordate: planificarea carierei, editare de portofoliu, marketing, promovare, valorizarea muncii, considerații juridice, finanțare, scrierea de granturi, atragerea galeriștilor și a colecționarilor, vânzarea lucrărilor, instrumente și tehnici pentru a comunica valoarea lucrărilor potențialilor cumpărători.
𝗔𝗺𝗶 𝗕𝗮𝗿𝗮𝗸 este curator, critic de artă și consultant artistic de origine română, stabilit la Paris. Este susținătorul a sute de proiecte și expoziții în Franța și în străinătate și autorul a numeroase texte de catalog și publicații dedicate artei contemporane.
Participarea este deschisă gratuit tinerilor profesioniști din domeniu (artiști, curatori, galeriști, agenți de artă, etc) și studenților în arte vizuale și design.
Atenție: locurile sunt limitate! Pentru a participa, completați acest formular online: https://bit.ly/3Mwk3Ta
Atelierul va fi urmat, în 18 martie, de dezbaterea “Arte vizuale și design: profesionalizarea tinerei creații, strategii de promovare și vânzare”.
Eveniment realizat cu sprijinul Institutului Francez din Paris.
