|

16-22.01 Sapte evenimente de neratat saptamana aceasta la Cluj

Printre evenimentele pe care Welcome2cluj vi le recomandă saptamana aceasta la Cluj sunt: expoziție: Szabó tVilmos, targul de nunti: Wedding Style si spectacolul de teatru: Paracliserul.

LUNI

16.01 Expoziție: We are leaving

Luni, 16 ianuarie 2023, ora 18:00, White Cuib, str. Franklin Delano Roosevelt nr. 2/1

De ce sa mergi?

Susanne Szombara / WE ARE LEAVING

„Picturile mele sunt despre cât de dăunătoare devin miturile construite sub masca unor povești idilice, de basm.
Suntem hrăniți cu ele și se târăsc de peste tot și de nicăieri. Miturile devin normalitatea noastră pentru că oamenii
se obișnuiesc foarte repede cu ele. Ca urmare, răul escaladează, prinde formă, înflorește și preia controlul. La final, devine soarele acestei lumi”, Susanne Szombara.

BIO
Susanne Szombara e născută în 1994 în Koblenz, Germania, dar trăiește și muncește în Polonia. Este studentă în anul III la pictură, la Academia de Arte Frumoase din Katowice, Polonia.
De câțiva ani numele ei este asociat cu zine-ul artistic „Ziarul trebuie publicat”.
De asemenea, ilustreză texte de poezie pentru zine-ul polonez „Stoner”.

MARTI

17.01 Spectacol de teatru: Cel mai iubit dintre pământeni

Marţi, 17 ianuarie 2023, ora 19:00, Teatrul Naţional, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4

Pret bilet: 30 – 60 lei

De ce sa mergi ?

scenariu de Tudor Lucanu, după romanul lui Marin Preda

regia: Tudor Lucanu
decor: Cristian Rusu
costume: Cristian Rusu, Sânziana Tarța
muzica: Șerban Ursachi
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
Petrini: Matei Rotaru
Matilda: Ramona Dumitrean
Suzy: Sânziana Tarța
Mama: Irina Wintze
Tata: Ovidiu Crişan
Petrică: Ioan Isaiu
Bunicul: Petre Băcioiu
Vasile: Radu Lărgeanu
Tasia: Anca Hanu
Petea: Adrian Cucu
Vaintrub: Cosmin Stănilă
Ion Micu: Miron Maxim
Clara: Sânziana Tarța
Istrate: Ruslan Bârlea
Vintilă: Radu Dogaru
Bacaloglu: Radu Lărgeanu
Calistrat: Adrian Cucu
Strelitu’: Cosmin Stănilă
Ciceo: Ruslan Bârlea
Olaru: Petre Băcioiu
Colonelul maghiar: Cătălin Herlo
Colonelul român: Cătălin Herlo
Căpitanul: Miron Maxim
Ofițerul 1: Ruslan Bârlea
Ofițerul 2: Radu Dogaru
Instructorul: Ovidiu Crişan
Gardianul: Adrian Cucu
Poetul: Cosmin Stănilă
Mircea: Ioan Isaiu
Vătămanu: Miron Maxim
Pencea: Cătălin Herlo
Iosif Visarionovici Stalin: Miron Maxim
Gheorghe Gheorghiu-Dej: Ioan Isaiu
Brațele de muncă: Anca Hanu
Lăutar: Anca Hanu
Vecinul: Cosmin Stănilă
Anchetatorii: Anca Hanu, Sânziana Tarța, Irina Wintze, Radu Lărgeanu, Radu Dogaru, Adrian Cucu, Ioan Isaiu, Cosmin Stănilă, Miron Maxim, Ruslan Bârlea
Deținuții: Anca Hanu, Sânziana Tarța, Irina Wintze, Radu Lărgeanu, Radu Dogaru, Ioan Isaiu, Cosmin Stănilă, Miron Maxim, Ruslan Bârlea
Funcționarii: Anca Hanu, Sânziana Tarța, Irina Wintze, Radu Lărgeanu, Radu Dogaru, Adrian Cucu, Cătălin Herlo, Cosmin Stănilă, Miron Maxim

regia tehnică: Răzvan Pojonie
asistent de regie tehnică: Vlad Negrea
operatori lumini: Jenel Moldovan, Mădălina Mânzat, Alexandru Corpodean
sonorizare: Vasile Crăciun
sufleor: Ana Maria Moldovan, Alina Forna

Nu ne place să ne întoarcem la trecutul negru al propriei noastre istorii, însă arta nu ne lasă să uităm. Figurile de turnători, torționari, politicieni corupți, intelectuali lași, femei bovarice și duplicitare ne pun față în față cu zonele întunecate și slăbiciunile ființei umane, lăsând doar foarte puține raze de lumină și speranță să străbată. Personajele faimosului roman al lui Marin Preda creează acum pe scenă un vârtej al conștiințelor care se luptă să supraviețuiască. Unele își aleg calea printre compromisuri, altele închid ochii și refuză să judece, unele calcă peste cadavre, altele se târăsc prin închisori, refuzând o realitate inacceptabilă din puncte de vedere uman. Să crezi în minciună ca să fii fericit, dar cu coloana ruptă, sau să pui capăt încarcerării exterioare și interioare prin eliberarea ultimă? Celui mai iubit dintre pământeni nu îi rămâne de ales.

Prețul biletelor:

60 lei, 50 lei, 40 lei, 30 lei, 20 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);

10 lei (reducere pentru elevi și studenți);
20 lei, 15 lei (reducere pentru pensionari).

MIERCURI

18.01-5.02 Expoziție: Szabó Vilmos

Miercuri, 18 ianuarie – Duminica, 5 februarie 2023, ora 18:00, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii, nr. 30

De ce sa mergi?

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de interes județean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită să vizitați, în perioada 18 ianuarie – 05 februarie 2023, expoziția Szabó Vilmos. Vernisajul va avea loc miercuri, 18 ianuarie, de la ora 18.

Szabó Vilmos a absolvit Universitatea de Arte Plastice din Cluj-Napoca la secția de artă monumentală, neavând totuși în acest gen alte lucrări decât cele de la Liceul Pedagogic din Zalău (un al secco și un sgrafitto) și cel de la Casa Corpului Didactic din Cluj-Napoca. Expoziția, organizată la Muzeul de Artă din Cluj, aduce în fața publicului câteva lucrări ale artistului din perioada de creație cuprinsă între anii 1977-2009. Prin această expoziție se dorește nu doar prezentarea moștenirii artistice a lui Szabó Vilmos, ci și evoluția acestuia ca artist plastic. Pe parcursul vieții, acesta a abordat mai multe stiluri și tematici care au avut legătură nu numai cu viața cotidiană din prezent și trecut, ci și cu motive tematice specifice spațiului transilvănean. Lucrările de grafică sau de pictură sunt expresii ale unui spirit dinamic și aflat în permanenta căutare a unor forme de expresie care să redea nu numai lumea lui interioară, ci și pe cea a spațiului înconjurător, prin tematică, formă și culoare.

Pe parcursul vieții, Szabó Vilmos a participat la expoziții personale și de grup în Debrecen (1992,19995, 1996), Szentendre (1992), Saint Michel (1998), Tokio (1998), Bacău (1998), Győr (2001), Arad (1997), Cluj (1975, 1995, 1997, 1998, 2001, 2005), Baia Mare (2002), Budapesta (1991) etc. În 2013 a fost organizată o expoziție retrospectivă, la București, în cadrul Institutului Balasi.

JOI

19.01 Piesa de teatru: Švejk în concert

Joi, 19 ianuarie 2023, ora 19:00, Teatrul National Lucian Blaga, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4

Pret bilet: 20 – 60 lei

De ce sa mergi ?

după PERIPEȚIILE BRAVULUI SOLDAT ŠVEJK de Jaroslav Hašek

traducere de Jean Grosu

spectacol concert de: Ada Milea
scenografia: Cristian Rusu
music assistant: Anca Hanu
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
Švejk: Adrian Cucu
Otto Katz, preot de campanie: Cătălin Herlo
Cadetul Marek: Radu Dogaru
Balon, ordonanța locotenentului Dub: Mihnea Blidariu
Vodička: Cristian Rigman
Locotenentul Dub: Miron Maxim
Locotenent-major Lukáš: Matei Rotaru
Doamnele: Anca Hanu, Sânziana Tarţa
Colonel, apoi General-maior: Nucu Pandrea
Ordonanța Colonelului, apoi a Generalului-maior: Giovanni Mateescu

regia tehnică: Arhidiade Mureşan
sonorizare: Marius Rusu

Ada Milea spune despre ideea acestui spectacolul următoarele: „Am vrut să pară o călătorie cu trenul spre linia frontului, dar să existe posibilitatea de a «deraia» de la ceea ce pare a fi. Am ales câteva personaje și întâmplări pe care le-am pus în tren, chiar dacă ele nu aveau vreo legătură cu drumul din cartea lui Hašek. M-a interesat atitudinea diferită a fiecăruia în drumul spre prăpăd și moarte. Cartea (sper că și concertul) profită din plin de hazul situațiilor și demonstrează că războiul e o nebunie care nu are nici o legătură cu noi (chiar dacă, eventual, murim în el)”.

În călătoria ei muzicală, Ada Milea – așa cum o face de cele mai multe ori în spectacolele ei concert – alătură umorul și reflecția serioasă, așa cum se poate vedea din versurile unui cântec ai cărui protagoniști sunt Švejk, Dub, Lukas și Otto Katz: „Ăștia te pot aresta oricând / pentru ce-ai spus în gând / pentru c-ai scris un cuvânt suspect într-un rând / trebe să ai grijă ce spui / când, unde și cui / să nu te trezești că-i vorbești inamicului”. Exemplele pot continua, dar nu dorim să răpim plăcerea spectatorilor să le descopere singuri.

Jaroslav Hašek (30 aprilie 1883 – 3 ianuarie 1923) a fost un scriitor satiric, umorist și anarhist socialist ceh, cunoscut, în special, pentru romanul său Peripețiile bravului soldat Švejk, scris între 1921 și 1923, care a fost tradus în peste șaizeci de limbi și reprezintă capodopera sa fiind considerat unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX. O traducere parțială în limba română a acestui roman, publicată în 1935 a fost semnată de Gafița Buga, varianta integrală, tradusă de Al. O. Teodoreanu și Jean Grosu, cu ilustrații originale de Josef Lada, a apărut in 1956. Multe dintre situaţiile şi personajele din roman sunt inspirate din serviciul militar pe care Hašek l-a efectuat în cadrul Regimentului 91 Infanterie din armata austro-ungară. Hašek a mai scris și peste o mie cinci sute de povestiri. A lucrat ca jurnalist, a dus o viață de boem și farsor.

Recomandare de vârstă: 12+

VINERI

20-22.01 Targ de nunti: Wedding Style

Vineri, 20 ianuarie – Duminica, 22 ianuarie 2023, ora 12:00, Amiral Events & Style, str. Câmpina, nr. 51-53

Pret bilet: 10 lei

De ce sa mergi?

Cele mai importante firme din domeniul organizării nunților din Transilvania și nu numai, vă așteaptă să vă prezinte în avanpremieră trendurile în materie de nunți pentru anul 2023.

Rochia perfectă de mireasă o găsiți doar la târgul nostru!
Vă invităm să probați și să alegeți din peste 1.500 de rochii de mireasă – avanpremieră 2023!

Vă garantăm că târgul nostru este un mod excelent de a afla de la experții din domeniul nunților ceea ce este la modă și de a găsi raspunsuri la toate întrebările pe care vi le puneți.

Veniți alături de noi între 20-22 ianuarie 2023 și nu ratați ofertele speciale!
Orar de vizitare:
20 ianuarie 12.00-20.00
21 ianuarie 10.00-20.00
22 ianuarie 10.00-18.00

SAMBATA

21.01 Spectacol de teatru: Paracliserul

Sambata, 21 ianuarie 2023, ora 19:00, Teatrul National Lucian Blaga, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4

Pret bilet: 30 – 60 lei

De ce sa mergi?

de Marin Sorescu

direcția de scenă: Claudiu Bleonț
scenografia: Andrada Chiriac
video: Sebastian Gherman

Distribuţia:
one-man show cu: Claudiu Bleonț

Nu trăim vremuri ușoare. Doar cei care nu vor să vadă nu văd, iar cei care nu știu să asculte nu aud. Dincolo de ecranele gadgeturilor contemporane, dincolo de ce ni se arată ca spectacol al războiului, al știrilor, al exhibiționismului televizat, există miliarde de suflete care suferă sau se bucură în tăcere…
De aceea, revenirea la textul lui Sorescu înseamnă acum o privire întoarsă spre aceste suflete, câteva clipe de răgaz acordate propriilor noastre bătăi ale inimii, propriilor gânduri, propriilor oftaturi, propriilor speranțe nerostite. Paracliserul este ființa care, străduindu-se până la epuizare, vrea să dea un sens existenței sale, iar întâlnirea noastră cu el înseamnă trecerea prin vârstele și stările profunde ale ființei, atingerea întunericului pentru împărtășirea din lumina puternică a unei sacralități pe care ne-o dorim fără să o cunoaștem cu adevărat.
Și dacă Pământul spune azi mai mult decât oricând: „Sunt sleit de istorie, de geografie, de suflet de tot – nu mai există mâine, sunt stors definitiv“, noi, uitându-ne înapoi la drumul parcurs, vom spune la rândul nostru, cu paracliserul: „Nu trebuie să ne descurajăm numai dintr-atâta. Lumânarea trebuie ținută mai departe…“ dar poate că nu „ca și când totul ar fi în ordine.“

Ștefana Pop-Curșeu

DUMINICA

22.01 Piesa de teatru: O scrisoare pierdută în concert

Duminica, 22 ianuarie 2023, ora 19:00, Teatrul National Lucian Blaga, Piata Stefan cel Mare, nr. 2-4

Pret bilet: 30 – 60 lei

De ce sa mergi?

după O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale

spectacol-concert de: Ada Milea
cântece de: Ada Milea, Anca Hanu
scenografia, light design, video transcript: Andu Dumitrescu
mişcarea scenică: Andrea Gavriliu

Distribuţia:
Prefectul: Miron Maxim
Zoe: Diana Ioana Licu
Zaharia Trahanache: Cornel Răileanu
Cațavencu: Cristian Rigman
Ghiță: Ruslan Bârlea
Domnul Dandanache și Doamna Brânzovenescu: Anca Hanu
Doamna Farfuridi: Adriana Băilescu
Cetățenii turmentați: Radu Dogaru, Mihnea Blidariu

regia tehnică: Vlad Negrea
operatori lumini: Mădălina Mânzat, Jenel Moldovan, Andrei Mitran
operatori sonorizare: Marius Rusu
operatori video: Vasile Crăciun

În anul sărbătoririi a 170 de ani de la nașterea marelui dramaturg român, Ada Milea se joacă într-o manieră inedită cu personajele de acum clasice ale ridicolei clase politice românești, nedezmințindu-și stilul mereu inventiv și exploziv, care găsește cheia perfectă a sarcasmului caragialesc. Personajele sunt mai vii ca niciodată, cum nu se poate mai actuale și demne de ochiul profund critic, dar și de hohotele de râs amar ale lui I.L. Caragiale. Veșnicele interese de partid, mai presus de orice simț civic sau moral, dramele pasionale de culise, furtișagurile mereu scuzabile și slugărnicia în fața celor de la putere, patriotismul găunos, dar și naivitatea tâmpă și permanenta stare de ebrietate care șterge și ultimele șanse de gândire clară a omului cu bun simț, toate compun o partitură fabuloasă și o panoramă monstruos de comică a unei societăți care nu se mai dă dusă din secolul XIX încoace.

 

Similar Posts