16.02 Spectacol: Minunile Transilvaniei

Spectacol: Minunile Transilvaniei

Vineri, 16 februarie 2024, ora 20:00, REACTOR de creație și experiment, str. Petőfi Sándor, nr. 4

De ce sa mergi?

O companie de teatru româno-maghiară pune în scenă un spectacol despre „Minunile Transilvaniei” în cadrul unui proiect european. O regizoare de la Budapesta e invitată să participe în producție, dar ceea ce inițial părea un proces promițător întâlnește pe parcurs o serie de obstacole. Povestea unei istorii și unor valori culturale comune se dovedește mai dificil de spus decât se aștepta echipa, iar politica, bolile și evenimente de forță majoră formează un lung lanț de ghinion la care trebuie să își adapteze atât spectacolul, cât și propriile idei.

Wonders of Transylvania este un fals-documentar interdisciplinar despre o comunitate împovărată de traume și tensiuni intergeneraționale, despre posibilitățile de coexistență și reconciliere și despre narațiuni paralele.

Dramaturgia: Alexa Băcanu & Martin Boross
Regia: Martin Boross
Scenografia, video design: Mihai Păcurar
Costume: Zsófi Gábor
Muzică, sound-design: Márk Bartha

Tehnic: Cătălin Filip
Asistente de regie: Ágnes Turós, Ștefana Olar
Distribuția: Alexandra Caras, Szilárd Gáspár-Barra, Rebeka Kolcza, Oana Mardare, Emőke Pál, Tavi Voina
Participare video: Andrada Balea, Doru Mihai Taloș, Cătălin Filip, Alina Mișoc
Foto și video afiș: Mihai Păcurar

O coproducție Reactor de creație și experiment și Váróterem Projekt în parteneriat cu STEREO AKT.

Durata: 105 min
Vârsta: 14+
Limba: română, maghiară și engleză (cu supratitrare în maghiară, română și engleză)

Subiect: istorie comună
Gen: mockumentary
Atmosferă: horror social

BILETE
online: https://shorturl.at/kxFLP
din rețeaua Eventbook (Cinema Florin Piersic)
de la Reactor, cu o oră înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile

Spectacolul Wonders of Transylvania, a doua coproducție Reactor și Váróterem Projekt, are ca temă conviețuirea interetnică și istoria împărtășită a românilor și a maghiarilor.

Cu ocazia redeschiderii acestui subiect delicat, în urma celor două reprezentații din data de 16 și 17 februarie, vă invităm duminică, 18 februarie, de la ora 11, la o nouă sesiune FRAMEWORK.

În cadrul acesteia vom apela la experiența recentă a spectacolului pentru a discuta felul în care este abordat în interiorul lui acest subiect și în care această abordare se intersectează cu variantele de istorie împărtășită pe care le cunoaștem. Mai multe informații despre FRAMEWORK și înscriere se găsesc în acest formular. https://forms.gle/QUSyYTMgh1DHCiAV7

Evenimentul face parte din proiectul Fágáș. Perspective multiculturale – consolidarea antreprenoriatului cultural din Cluj-Napoca în context interetnic româno-maghiar. Program finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Mai multe detalii despre Fágáș – schimb intercultural pe www.fagas.ro

Similar Posts