16.02 Eveniment pentru copii: Povestea lui Bine-Rău

Eveniment pentru copii: Povestea lui Bine-Rău

Sambata, 16 februarie 2019, ora 11:00, Mini REACTOR, str. Petofi Sandor, nr.4

Pret bilet: 10 lei

De ce sa mergi ?

de Ana Ripka-Rus
Dramatizare: Lorena Copil
Regizor: Cătălin Mardale
Scenografia: Oana Andreea Matei
Video: Paul Stroia și Radu Arieșanu
Distribuție: Alina Mișoc, Oana Nemeș, Bogdan Gontineac și Paul Sebastian Popa

Spectacolul Povestea lui Bine-Rău este o adaptare după Alb-negru sau Trista poveste a prințesei din Cel Mai Mic Regat de Ana Ripka Rus.
Să ne imaginăm pentru o clipă că lumea e pictată în alb și negru. Fericirea doarme într-un sertar alb, tristețea, într-unul negru. Iubirea are petale albe, speranța – aripi albe, frica are umbre negre și tot așa. Dar ce ne facem când lumea aceasta e invadată de culori, de nuanțe? Cum deosebim lucrurile frumoase de cele urâte? Ce culoare are binele atunci? Dar răul? Dar copiii care râd, jucându-se împreună?
În Povestea lui Bine-Rău, ne așteaptă multe alte întrebări de acest fel. Dar tot acolo, pe tărâmul Celui Mai Mic Regat, ne vom întâlni cu mica prințesă și prietenul ei, bufonul. Alături de ei vom afla toate răspunsurile despre lumea din jur, despre frumusețe, despre dezamăgire, despre emoțiile pe care nu le-am înțeles până acum. Și poate, pe parcursul drumeției pe acest tărâm, vom descoperi că e prea greu – și uneori nedrept – să împărțim lumea în doar două culori, când există atât de multe altele care să ne bucure. În fond, nu putem vorbi doar despre bine sau doar despre rău. Așa că haideți să vorbim despre Bine-Rău.

BILETELE se pot achiziționa:
-online: https://www.biletmaster.ro/ron/Event/47005624/Povestea-lui-Bine-Rau
-de la MiniREACTOR, cu o oră înainte de începerea spectacolului

În cazul în care realizati că nu mai puteti ajunge la spectacol, puteti schimba biletele electronice achizitionate pentru o altă reprezentatie. această operaȚiune este valabilă până cu 1h înainte de începerea spectacolului.

Similar Posts