|

13.08 Arcadia Chamber Music Classes 2023 – Concert Artis Quartet

Arcadia Chamber Music Classes 2023 – Concert Artis Quartet

Duminica, 13 august 2023, ora 18:00, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, str. Constantin Daicoviciu, nr. 2

I𝑛𝑡𝑟𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑎̆

De ce sa mergi?

𝐂𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐯𝐚𝐫𝐭𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭
𝐚𝐫𝐜𝐚𝐝𝐢𝐚 𝐂𝐇𝐀𝐌𝐁𝐄𝐑 𝐌𝐔𝐒𝐈𝐂 𝐂𝐋𝐀𝐒𝐒𝐄𝐒 𝟐𝟎𝟐𝟑
𝐀𝐑𝐓𝐈𝐒 𝐐𝐔𝐀𝐑𝐓𝐄𝐓 [𝐕𝐢𝐞𝐧𝐚, 𝐀𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚]

𝟏𝟑 𝐀𝐔𝐆𝐔𝐒𝐓 𝟐𝟎𝟐𝟑, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

Peter SCHUHMAYER, vioară
Johannes MEISSL, vioară
Herbert KEFER, violă
Othmar MÜLLER, violoncel

Joseph Haydn (1732-1809): Cvartetul de coarde în Sol major, op. 33, nr. 5, Hob III:41
Vivace assai
Largo e cantabile
Scherzo: Allegro
Finale: Allegretto

Dmitri Șostakovici (1906-1975): Cvartetul de coarde nr. 8, op. 110
Largo
Allegro molto
Allegretto
Largo
Largo

Alexander von Zemlinsky (1871-1942): Cvartetul de coarde nr. 4
Präludium. Poco adagio
Burleske. Vivace
Adagietto. Adagio
Intermezzo. Allegretto
Thema mit Variationen
Finale. Doppelfuge. Allegro molto, energico

𝐃𝐞𝐨𝐚𝐫𝐞𝐜𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐯𝐚̆ 𝐫𝐮𝐠𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐢𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐚̂𝐧𝐝 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐮𝐥𝐚𝐫: https://forms.gle/x8gazFPUCRAoKvX57

Cu o activitate concertistică de peste patru decenii, 𝐂𝐯𝐚𝐫𝐭𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐬 din Viena continuă și împlinește tradiția muzicii de cameră începută de primele ansambluri de cvartet de coarde profesioniste, încă de la începutul secolului al XIX-lea, în capitala austriacă. Repertoriul lor se bazează, în mod firesc, deci, pe creațiile compozitorilor reprezentanți ai primei școli vieneze, dar se extinde până la creații iconice de gen din romantismul târziu și din primele decenii ale stilului modern de secol XX. Școliți la Viena, sub îndrumarea lui Hatto Beyerle și Alfred Staar, cei patru membri ai cvartetului, care cântă împreună de 38 de ani, au adunat în palmaresul formației prestigioase premii internaționale, fiind apoi beneficiarii unei burse de studiu la Universitatea din Cincinnati, sub îndrumarea Cvartetului LaSalle. Cariera lor i-a dus pe cele mai prestigioase scene de concert ale lumii, în numeroase colaborări artistice în cele mai selecte companii artistice. Discografia lor cuprinde peste 40 de imprimări la cele mai reputate case de discuri, recunoscute prin premii internaționale de prestigiu. Un crez al lor este acela de a transmite arta lor generațiilor tinere, astfel că ei se pun cu generozitate la dispoziția acestora în cadrul cursurilor de măiestrie.
artis-quartett.at
În premieră, anul acesta, avem acest eveniment deosebit, concertul renumitului 𝐂𝐯𝐚𝐫𝐭𝐞𝐭 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐬 de la Viena, un cvartet de renume mondial, mentorii noștri. Iar pe această cale dorim să adresăm mulțumiri Asociației Niște Oameni, proiectul nostru fiind finanțat în cadrul evenimentului Sfera Donatorilor din Transilvania și sprijinit de Niște Oameni. Fără aportul lor considerabil nu am fi avut posibilitatea de a crea un eveniment bogat și de a avea un invitat de un astfel de calibru.
𝐚𝐫𝐜𝐚𝐝𝐢𝐚 𝐂𝐇𝐀𝐌𝐁𝐄𝐑 𝐌𝐔𝐒𝐈𝐂 𝐂𝐋𝐀𝐒𝐒𝐄𝐒 este un proiect de suflet al nostru, un eveniment care dorește să ofere spațiu pentru creștere și dezvoltare, un loc de întâlniri, dialoguri sincere și constructive între studenți și mentori, un centru al muzicii de cameră, un templu al culturii în care artiștii au posibilitatea de a se interconecta printr-un schimb echitabil de experiențe, îmbogățind totodată și viața culturală prin concertele oferite publicului larg.
Misiunea noastră reprezintă o îmbinare dintre dorința de a promova muzica clasică la cel mai înalt nivel și nevoia de a împărtăși experiențele acumulate cu generațiile viitoare de muzicieni. Aceasta a dat naștere proiectului 𝐚𝐫𝐜𝐚𝐝𝐢𝐚 𝐂𝐇𝐀𝐌𝐁𝐄𝐑 𝐌𝐔𝐒𝐈𝐂 𝐂𝐋𝐀𝐒𝐒𝐄𝐒, o serie de cursuri de măiestrie dedicate formațiilor camerale cu coarde.
ACMC este organizat de Asociația Arcadia Quartet.

Proiect finanțat în cadrul evenimentului Transylvanian DonorSphere și sprijinit de Niște Oameni.
Partenerii acestui eveniment sunt Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Radio Cluj, având ca sponsori Secpral și TPA Group, și parteneri media Radio România Muzical, TVR Cluj, Kolozsvári Rádió, Radio Renașterea, Szabadság, Bookhub.ro, Zile și Nopți Cluj-Napoca, Info Trafic, I Like Cluj, cluj4ever, cluj.media.

Similar Posts