13.04 Expoziție: Une copie mécanique: La chambre bleue

Expoziție: Une copie mécanique: La chambre bleue

Joi, 13 aprilie 2023, ora 10:00, La Cave, Institutul Francez, str. Ion I. C. Brătianu, nr. 22

De ce sa mergi?

Une copie mécanique: La chambre bleue – Expoziție de Sabina Suru
Curator: Xenia Tinca

Program de vizitare: 10:00–17:00

Proiectul artistic 𝗨𝗻𝗲 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗲 𝗺𝗲́𝗰𝗮𝗻𝗶𝗾𝘂𝗲 : 𝗟𝗮 𝗰𝗵𝗮𝗺𝗯𝗿𝗲 𝗯𝗹𝗲𝘂𝗲 s-a generat ca rezultat al demersurilor artistei din cadrul unei rezidențe de o săptămână găzduită de 2/3 galeria din București, al cărei spațiu a fost transformat în cameră obscură pe durata rezidenței. Sabina Suru se inspiră din textul de referință al lui Walter Benjamin, 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘥𝘦 𝘢𝘳𝘵𝘢̆ 𝘪̂𝘯 𝘦𝘱𝘰𝘤𝘢 𝘳𝘦𝘱𝘳𝘰𝘥𝘶𝘤𝘵𝘪𝘣𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢̆𝘵̗𝘪𝘪 𝘴𝘢𝘭𝘦 𝘵𝘦𝘩𝘯𝘪𝘤𝘦, și abordează fotografia ca instrument evocativ și concomitent reificant, pentru a concretiza perspective intuitive de înțelegere a realității. Lucrările din proiect examinează de asemenea moduri de instrumentare optică cu impact asupra dimensiunii estetice a imaginii fotografice și introduc o viziune cinematică, în special prin abordarea serială.

Revizitând scrierile lui Benjamin, dincolo de viziunea acestuia care circumscrie imaginea tehnică și modificarea chiar a statutului ontologic al imaginii indusă de posibilitatea reproducerii ei mecanice și în masă, Sabina Suru se oprește reflexiv asupra înțelegerii registrului temporalității ce se poate dezvolta pornind de la ideile autorului german. Timpul, temporizarea, durata sunt conținuturi referențiale esențiale în arta sa, ce este inclusiv o încercare de a face posibil un dialog problematic între analog și digital. Astfel, demersurile sale creative încearcă să pună sub semnul întrebării preconcepții ce par să ghideze adesea modul în care ne raportăm la fotografie ca instrument de înregistrare a realității, dar și la film, ca mecanism de transfer al percepției și conștiinței într-un nou spațiu-timp narativ.

Sabina Suru este artistă multimedia, cofondatoare a asociațiilor culturale Marginal, Qolony și Allkimik, respectiv a VAGon – spațiu in(ter)disciplinat, artist-run în cadrul Atelierelor Malmaison. Practica ei se construiește în jurul fotografiei și holografiei argentice, alternative și experimentale, respectiv a filmului și instalației, și încorporează elemente și concepte din știință (chimie, fizică, optică). Lucrările ei adresează problematici legate de mutații identitare instrumentate de tehnologie, obiectificare și memorie exografică. Lucrează în echipe transdisciplinare alături de artiști vizuali, coregrafi și performeri, cercetători sau programatori. Cele mai recente proiecte ale ei implică holografie și dans contemporan, inteligență artificială și instalație video generativă, respectiv diverse abordări post-digitale asupra fotografiei și filmului.

Similar Posts