Teatru: Măscăriciul
Miercuri, 13 martie 2019, ora 20:00, Teatrul Naţional, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4
Pret bilet: 80 – 100 lei

De ce sa mergi ?
Dramatizarea şi adaptarea scenică: Niculae Urs şi Horaţiu Mălăele
Actorii sunt cuceritori şi prin măiestria jocului lor ţin sala cu respiraţia tăiată de emoţie. Rar la un spectacol se poate simţi liniştea tensionată a sălii în care publicul ascultă atent replica, dar şi izbucnirea aplauzelor spontane la scenă deschisă, pentru a răsplăti unele secvenţe. Maeştrii acestei performanţe sunt Horaţiu Mălăele şi Niculae Urs. În orice rol îl întâlneşti pe Horaţiu Mălăele nu poţi decât să-l admiri. De astă dată însă, el s-a întrecut pe sine. A jonglat cu abilitate accentele comice cu cele dramatice, trecând dezinvolt de la râs la tristeţea lacrimii şi a conceput în complexitate personajul său, actorul Vasili Vasilici Svetlovidov, nefericit după 40 de ani de carieră. Descoperim în acest spectacol şi valoarea unui alt interpret, un actor senzaţional, Niculae Urs, în rolul sufleorului de o viaţă a lui Vasili. Relaţia dintre cei doi este migălos studiată, cu momente teatrale memorabile. Pentru creaţiile celor doi, nota zece pare prea mică.
HORATIU MALAELE ( Vasili Vasilici Svetlovidov )
NICULAE URS ( Nikita Ivanici )
Bilete disponibile: https://www.ticketstore.ro/ro/bilete/438/mascariciul-opera-nationala-romana-cluj-napoca-13-martie-2019
