|

10-16.11 Sapte evenimente de neratat saptamana aceasta la Cluj

Printre evenimentele pe care Welcome2cluj vi le recomandă saptamana aceasta la Cluj sunt: Festivalul SoNoRo: UN VAL ȘI O ARIPĂ, spectacolul de opera: Lacul Lebedelor si spectacolul pentru copii: Spargatorul de nuci.

 

LUNI

10.11 Spectacol: O scrisoare pierdută

Luni, 10 noiembrie 2025, ora 19:00, Opera Nationala Romana, Piața Ștefan cel Mare, nr. 2-4

Pret bilet: 160/185 lei

De ce sa mergi?

„O scrisoare pierdută”
– de I.L. Caragiale –

Opera Nationala Romana Cluj Napoca
10 Noiembrie 2025 ora 19:00
 
„O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, piatra de temelie a comediei românești, renaște pe scenă într-o montare care păstrează cu sfințenie spiritul original al capodoperei. Această premieră nu aduce modernizări, reinterpretări sau artificii contemporane: decorurile, costumele și atmosfera sunt redate cu aceeași noblețe și autenticitate care au fascinat generații întregi.
 
Pe scenă, publicul îi va regăsi pe Trahanache și Zoe, pe Tipătescu și Cațavencu, pe Farfuridi, Brânzovenescu și pe celebrul cetățean turmentat, în interpretări vibrante ce dau viață textului clasic.
 
Distribuția este una de excepție:
 
Valentin Teodosiu – Zaharia Trahanache
Monica Davidescu – Zoe Trahanache
Aurelian Temișan – Ștefan Tipătescu
Silviu Biriș – Ghiță Pristanda
Ovidiu Cuncea – Nae Cațavencu
Claudiu Bleonț – Agamemnon Dandanache
Dan Istrate – Iordache Brânzovenescu
Emanuel Varga – Tache Farfuridi
Cosmin Vijeu – Cetățeanul turmentat
 
Regizorul Toma Enache construiește cu minuțiozitate o lume teatrală fidelă viziunii caragialiene, iar scenografia semnată de Vladimir Turturică și costumele create de Doina Levintza întregesc farmecul unei epoci în care intrigile politice și umorul fin rămân la fel de actuale și astăzi.
 
Spectacolul devine astfel o invitație de a păși, pentru câteva ore, în lumea vechiului târg de provincie, unde fiecare replică, gest și detaliu respiră autenticitatea vremurilor de altădată.
 

MARTI

11.11 Festivalul SoNoRo: UN VAL ȘI O ARIPĂ

Marţi, 11 noiembrie 2025, ora 19:00, Pavilionul Tinerilor din Parcul Feroviarilor

Pret bilet: 40/80 lei

De ce sa mergi?

Marți, 11 noiembrie 2025, ora 19:00

Pavilionul Tinerilor – Centrul de Cultură Urbană din Parcul Feroviarilor

Strada Parcul Feroviarilor

Program

Stan Golestan (1875 – 1956)

Trois pièces concertantes dans le style populaire roumain pentru vioară și pian

Johan Nepomuk Hummel (1778-1837)

Trio pentru pian în Mi bemol major, nr. 1, op. 12
I. Allegro agitato
II. Andante
III. Finale. Presto

Anatol Kusyakov (1945-2007)

Five Spanish Pictures, op. 28

Alin Constantin Chelărescu

RusTemPop

Leonid Utyosov / Andrei Puskarev

Fantazie pe teme de Leonid Utyosov

Ernő Dohnányi (1877-1960)

Cvintet pentru pian nr. 1 în Do major, op. 1
I. Allegro
II. Scherzo. Allegro
III. Adagio, quasi andante
IV. Finale. Allegro animato

 

MIERCURI

12.11 Spectacol de opera: Lacul Lebedelor

Miercuri, 12 noiembrie 2025, ora 18:30, Opera Naţională Română, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4

Pret bilete: 50-150 lei

2

De ce sa mergi ?

Dirijor: Adrian Morar
Regia și Coregrafia, adaptare după Lev Ivanov: Vasile Solomon
Asistent coregrafie: Dan Haja
Scenografia: Mihai Vălu (invitat)Odette-Odile: Andreea Jura
Siegfried: Dan Haja
Bufonul: Vlad Maier
Rothbart: Mircea Munteanu
Profesorul de dans: Marius Toda
Regina Mamă: Daniela Drăgușin
 
Pas de trois: Cristina Pop, Petra Trăilă, Paul Cuibus
Pajul: Luciana Bacoiu
Lebedele mici: Laura Pop, Ofelia Mărginean, Petra Trăilă, Miruna Pașca
Lebedele mari: Doina  Florea, Dorina Lucaciu, Cristina Pop, Iuliana Dane, Ariana Chinan, Ingrid Nagy

 

Un grup de elevi de la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia Cluj-Napoca

Orchestra, Soliștii și Ansamblul de Balet ale Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

 
Balet în patru acte pe un libret de Vladimir Beghicev și Vasili Geltzer
 

În ciuda temerilor contemporanilor că predilecția pentru balet a compozitorului rus Piotr Ilici Ceaikovski (1840 – 1893) avea să îi afecteze considerabil reputația de simfonist, tocmai talentul simfonic a constituit principala resursă a compozitorului în promovarea genului, odată cu transformarea muzicii din simplu suport al parcursului coregrafic într-o componentă expresivă de mare importanță în transmiterea mesajului artistic.

Se spune despre unele întâlniri că sunt scrise în stele – așa se crede și despre cea dintre compozitorul Piotr Ilici Ceaikovski cu Marius Petipa – dansator și coregraf francez de renume mondial, care a condus timp de câteva decenii compania de balet a Teatrului Mariinski – și Lev Ivanov – asistentul acestuia. Momentul istoric al intersecției celor trei s-a materializat în magia a trei capodopere ce aveau să devină legendare: Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită și Spărgătorul de nuci.

Primul dintre balete, Lacul lebedelor, a fost compus de către Ceaikovski în perioada 1875 – 1876 și are la bază un libret de Vladimir Beghicev și Vasili Geltzer, care redă tematica victoriei binelui asupra răului și a dragostei adevărate asupra răului, având în centru prezența “fetei-lebădă”, simbol al purității și feminității și pe al ei iubit Siegfried, a cărui iubire sinceră reușește să spulbere vraja care o țineaș captivă.

Dat fiind faptul că prima reprezentare a lucrării la Teatrul Bolșoi în 1877 a fost primită cu scepticism din partea publicului, Ceaikovski și-a petrecut ultimii ani din viață fără a anticipa dimensiunea succesului de care Lacul lebedelor avea să se bucure după premiera sa absolută de după moartea sa, la 15 ianuarie 1895, în coregrafia lui Marius Petipa (actele I și III) și a lui Lev Ivanov (actele II și IV).

Premiera actualei montări, semnată de Vasile Solomon, respectând caracterul clasic original, a avut loc pe scena Operei Naționale Române Cluj-Napoca la 10 februarie 2016, la doar câteva luni după succesul de care spectacolul s-a bucurat pe teritoriul Chinei, cu prilejul turneului susținut Ansamblul de balet al Operei Naționale Române (septembrie-octombrie 2015). Aceeași producție coregrafică a fost prezentată de artiștii Operei clujene, în premieră națională, în cadrul unui eveniment excepțional, pe o scenă special amenajată pe Lacul Chios al Parcului Central din Cluj-Napoca, unde glisarea lebedelor a prins un contur unic.

Vârsta recomandată: 5 +

Spectacolul are trei pauze și se încheie în jurul orei 22:00.

 

JOI

13.11  Micul Prinț – Spectacol pentru oameni mari

Joi, 13 noiembrie 2025, ora 19:30, Cinema Dacia, str. Bucegi, nr. 11 B

Pret bilet: 70/100 lei

De ce sa mergi?

Adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry
Un concept teatru – dans de Ioana Macarie

“Micul prinț” este un spectacol de teatru – dans despre inocența copilăriei, o călătorie stelară a doi prieteni, un cuplu copil – adult, o relație umană care poate fi regăsită în orice familie. În această aventură, copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere și să prețuiască lucrurile valoroase din viață – bucuria și jocul, generozitatea, bunătatea și frumusețea. Tot ele îi vor călăuzi în anevoiosul și uneori durerosul proces de maturizare. Adultul face o călătorie în sens invers, descoperind importanța inocenței în viața matură.

“Micul prinț” vorbește despre prietenie în sensul ei cel mai pur, prietenia care depășește barierele de vârstă și spațiu.

De ce teatru – dans ? Dansul este un limbaj universal care transmite emoții și care ”traduce” mesaje complicate pe înțelesul copiilor de orice vârstă, păstrând intacte semnificațiile și complexitatea textului original. Vă așteptăm să ne fiți alături la un spectacol sensibil și foarte specială.

ECHIPA DE CREAȚIE:

Conceptul, regia și coregrafia: Ioana Macarie
Scenografia și costumele: Oana Drăghici
Sound design: Teodor Pisai

DISTRIBUȚIA:

Micul Prinț – Alexandru Floroiu

 Aviatorul – Cătălin Frăsinescu

 Exploratorul – Cosmin Vasile

 Vulpea – Anca Pascu

 Șarpele – Manuela Hărăbor

 Floarea – Cristina Marin Neagu

 Trandafirii – Anda Stoian, Ioana Rufu, Carmen Mărgărit, Ruxandra Stanciu

 Regele – Alexandru Obretin

 Afaceristul – Florentin Munteanu

 Înfumuratul – Larisa Ciucle

Acces 4 +
Durata: 60 minute fără pauză

 

VINERI

14.11 Tururi ghidate la Opera Nationala Romana

Vineri, 14 noiembrie 2025, ora 15:00, Opera Naţională Română, Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 2-4

Pret bilet: 25 lei

De ce sa mergi?

Pătrunde în lumea primei instituții lirice din România și află totul despre ce se întâmplă în spatele cortinei. Pe parcursul turului vei afla mai multe despre istoria sau arhitectura clădirii dar și a instituției lirice clujene în general. În cadrul vizitei vei vedea foaierul principal, vei intra în lojile de la rangul I, vei vizita foaierul de la rangul II, foaierul balconului, sala de spectacole dar și cabinele artiștilor.

Informații:

Număr maximum de participanți: 25

Durată aproximativă: 40 minute

Limba de desfășurarea a turului: Română sau Engleză (la cerere, după achiziționarea biletului, printr-un email la pr@operacluj.ro).

Acces: Vă rugăm să fiți prezenți cu 10 minute înainte de începerea turului la intrarea principală în clădire.*

*pe durata lucrărilor de restaurare a Parcului Ștefan cel Mare, accesul în clădire va fi efectuat pe ușa laterală de pe latura vestică (vizavi de Panemar).

Pentru grupuri organizate sau evenimente speciale vă rugăm să trimiteți un email la adresa: pr@operacluj.ro.

 

SAMBATA

15.11 Spectacol pentru copii: Spargatorul de nuci

Sambata, 15 noiembrie 2025, ora 11:30, Cinema Florin Piersic, Piața Mihai Viteazu, nr. 11

Pret bilet: 65 – 160 lei

De ce sa mergi?

Spărgătorul de nuci e o poveste nemuritoare, ce îi va purta pe cei mici prin lumea magică și aproape uitată a istoriilor cu prinți și prințese, regi și animale vorbitoare. Spectacolul propune o combinație inedită de artă actoricească, elemente de păpușerie și momente muzicale ce va reuși cu sigranță să țină viu interesul celor mici, dar nu în ultimul rând să le explice importanța promisiunulor făcute și a prieteniei.

Copiii pot dansa și cânta alături de actorii din spectacol , iar pentru că cei mici sunt parte a scenariului, li se pun adesea întrebări și li se cere implicarea în spectacol.

Vă așteptăm să pășim împreună în globul liric și cristalin, pentru a descoperi povestea , si sa petreceti o zi magica impreuna cu toata familia!

Durata spectacolului: 60 minute

Scenariul: Ana Cucu-Popescu

Muzica : Viorel Burlacu

Regia : Ion Ambrosi

Coregrafia : Rares-Andrei Valea

Scenografie : Florin Suciu Buh

Spectacol pentru audiență +3

Locația: Cinema Teatru Florin Piersic , Piata Mihai Viteazu 11-13, Cluj Napoca

Data: sambata 15 noiembrie 2025 ora 11:30

Biletele se gasesc online pe IaBilet.ro si Ticketstore.ro sau la sala inainte de eveniment in functie de disponibilitate.

IMPORTANT:

Un bilet este valabil pentru o singură persoană. Toți participanții la spectacol, adulți și copii, trebuie să cumpere bilet doar copiii între 1-18 luni au acces gratuit (însă nu au loc asigurat).

Accesul minorilor (0-18 ani) în locația evenimentului se face doar însoțiți de minim un adult (părinte sau tutore legal).

Accesul în locația evenimentului se face cu aproximativ 20 de minute înainte de începerea spectacolului. Vă rugăm nu întârziați!

Persoanele care ajung după începerea spectacolului, au acces în sală, dar își pierd locurile și vor putea ocupa loc, dar în limita scaunelor rămase libere.

Atenție, se filmează și se fotografiază!

Prin cumpărarea unui bilet, Participantul se obligă să respecte Regulile de participare și acces la spectacol, reguli disponibile în REGULAMENT

www.goldenparty.ro/regulament-spectacole-copii

 

DUMINICA

16.11  Festivalul SoNoRo: BORDERLANDS

Duminica, 16 noiembrie 2025, ora 19:00, Universitatea Babeș-Bolyai, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1

Pret bilet: 52.5 – 125 lei

5

De ce sa mergi?

Duminică, 16 noiembrie 2025, ora 19:00

UBB – Sala Auditorium Maximum

Strada Kogălniceanu, nr. 1, Cluj-Napoca

Program

Grazyna Becewicz (1909 – 1969)

Suită pentru două viori
I. Allegro
II. Andante
III. Vivo
IV. Tempo di menuetto
V. Allegro
VI. Andante. Fughetta
VII. Allegro

Ernö Dohnányi (1877-1960)

Serenadă pentru trio de coarde în Do major, op. 10
I. Marcia
II. Romanza
III. Scherzo
IV. Tema cu variațiuni
V. Rondo

George Enescu (1881-1955)

Sept chansons de Clément Marot, op. 15
I. Estrenne à Anne (Cadou de Anul Nou pentru Anne)
II. Languir me fais (Fă-mă să suspin)
III. Aux demoiselles paresseuses d’écrire (Domnișoarelor prea leneșe să scrie)
IV. Étrenne de la rose (Cadoul trandafirului)
V. Présent de couleur blanche (Cadou de culoare albă)
VI. Changeons propos, c’est trop chanté d’amours (Să schimbăm subiectul, prea mult s-a cântat despre dragoste)
VII. Du conflit en douleur (Despre conflict și durere)

Leonid Desyatnikov (n.1955)

Songs from Bukovina for Piano Solo

Mieczysław Weinberg (1919-1996)

Rhapsody on Moldavian Themes, op. 47, no. 1

George Enescu (1881 – 1955)

Rapsodia Română în La major, op. 11, într-un aranjament pentru cvartet cu pian de Thomas Wally

Similar Posts