Concert cu benzi desenate: ComiCollection
Marţi, 10 octombrie 2023, ora 19:00, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21
Intrare liberă
De ce sa mergi?
Concertul cu benzi desenate, acompaniate de muzica inedită a pianistului 𝗜𝘁𝗮𝘆 𝗗𝘃𝗼𝗿𝗶 [𝗱𝗲], este prezentat în premieră la Cluj-Napoca. Acesta va fi precedat de 𝘃𝗲𝗿𝗻𝗶𝘀𝗮𝗷𝘂𝗹 𝗲𝘅𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁̦𝗶𝗲𝗶 „𝗖𝘂𝗺 𝘀𝗮̆-𝘁̦𝗶 𝗱𝗲𝘀𝗲𝗻𝗲𝘇𝗶 𝗼 𝗹𝘂𝗺𝗲”, a artistei clujene 𝗜𝗹𝗲𝗮𝗻𝗮 𝗦𝘂𝗿𝗱𝘂𝗰𝗮𝗻 [𝗿𝗼]. O parte din ilustrațiile și benzile desenate pe care le veți vedea pe parcursul concertului, aparțin îndrăgitei ilustratoare.
Itay Dvori, compozitor și pianist israelian stabilit în Berlin, a inventat un format nou: 𝗰𝗼𝗺𝗶𝗰 – 𝗰𝗼𝗻𝗰𝗲𝗿𝘁𝘂𝗹 (𝗰𝗼𝗻𝗰𝗲𝗿𝘁𝘂𝗹 𝗰𝘂 𝗯𝗲𝗻𝘇𝗶 𝗱𝗲𝘀𝗲𝗻𝗮𝘁𝗲). De mai mulți ani, acesta atrage atenția în cadrul festivalurilor internaționale și pe scene din întreaga Europă.
Cu proiectul său ComiCollection, Itay Dvori ne prezintă o compilație de compoziții pentru benzi desenate – reunindu-le pe cele mai bune din diferite proiecte individuale și dar și din lucrări creative comisionate din ultimii ani. Această selecție diversificată, interpretată live la pian, cuprinde lucrări cu umor subtil, uneori și caustic, până la poezie lirică. Oferă echivalente muzicale pentru lumi vizuale create de ilustratori internaționali precum 𝗘𝗱𝗺𝗼𝗻𝗱 𝗕𝗮𝘂𝗱𝗼𝗶𝗻, 𝗠𝗮𝗻𝘂𝗲𝗹𝗲 𝗙𝗶𝗼𝗿, 𝗔𝘀𝗮𝗳 𝗛𝗮𝗻𝘂𝗸𝗮, 𝗖𝘆𝗿𝗶𝗹 𝗣𝗲𝗱𝗿𝗼𝘀𝗮 și 𝗕𝗮𝗿𝗯𝗮𝗿𝗮 𝗬𝗲𝗹𝗶𝗻. Printre benzile desenate din acest proiect se numără și lucrări ale 𝗜𝗹𝗲𝗻𝗲𝗶 𝗦𝘂𝗿𝗱𝘂𝗰𝗮𝗻. Itay Dvori a creat aici un peisaj al literaturii grafice contemporane în impresionanta sa maturitate, declarând, cu fiecare piesă, dragostea sa profundă și fascinația pentru genul pe care îl descrie drept „arta secolului 21.”
_𝗜𝘁𝗮𝘆 𝗗𝘃𝗼𝗿𝗶 [𝗱𝗲]
Născut în Israel, Itay Dvori și-a dezvoltat abilitățile de pianist, compozitor și dirijor la Școala de Muzică Buchmann-Mehta din Tel Aviv și la Academia de Muzică Hanns Eisler din Berlin. A încheiat ambele studii cu rezultate remarcabile. A beneficiat de burse oferite de Fundația Culturală America-Israel și de organizația Deutscher Musikrat. A dirijat orchestre și coruri în Europa, Asia și America de Nord. Pe lângă compozițiile sale, interpretate de ansambluri instrumentale și vocale internaționale, Itay Dvori compune muzică pentru teatru, dans și film. Este prezent pe scenă ca pianist atât în proiecte solo cât și alături de orchestre de cameră, și predă la Universitatea de Arte din Berlin. Prin concertele sale cu benzi desenate – comic-concerte, pe care le interpretează din 2016 ca pianist solist dar și alături de ansamblul său yam yabasha, în care prezintă compozițiile sale și improvizații pe baza literaturii grafice, a creat un nou gen” muzical (Deutschlandfunk Kultur).
