Vineri, 9 octombrie 2020, ora13:00, Mzeul National de Istorie a Transilvaniei, str. Constantin Daicoviciu, nr. 2
De ce sa mergi?
Anul 1940 surprinde o criză a democraţiei care s-a manifestat rapid începând cu anii ’30, atunci când statele fie se prăbuşesc înspre autoritarism, fie nu pot face faţă ideologiilor şi sunt asimilate. La finalul acelui deceniu, Liga Naţiunilor a intrat în colaps, extrema dreaptă se afla în ascensiune, iar „Noua Ordine” a lui Adolf Hitler părea să constituie viitorul Europei.
Al Doilea Război Mondial a afectat societăţi întregi, iar amploarea lui geografică a generat schimbări teritoriale şi politice fundamentale. Anul 1940 este poate cel mai ilustrativ din război, iar caracteristicile sale sunt propaganda, ascensiunea ideologică, lipsa de umanitate sau lupta pentru putere.
La 80 de ani distanță, volumul de studii Anul 1940 în istoria Europei. Între expansiune și declin își propune să evidențieze cele mai importante momente desfășurate pe scena europeană, dar mai ales consecințele deciziilor politice din anul care s-a dovedit a fi, din multe privințe, hotărâtor pentru soarta României Mari.
9.10 Lansare de carte: Anul 1940 în istoria Europei
Lansare de carte: Anul 1940 în istoria Europei
Vineri, 9 octombrie 2020, ora 13:00, Mzeul National de Istorie a Transilvaniei, str. Constantin Daicoviciu, nr. 2
De ce sa mergi?
Anul 1940 surprinde o criză a democraţiei care s-a manifestat rapid începând cu anii ’30, atunci când statele fie se prăbuşesc înspre autoritarism, fie nu pot face faţă ideologiilor şi sunt asimilate. La finalul acelui deceniu, Liga Naţiunilor a intrat în colaps, extrema dreaptă se afla în ascensiune, iar „Noua Ordine” a lui Adolf Hitler părea să constituie viitorul Europei.
Al Doilea Război Mondial a afectat societăţi întregi, iar amploarea lui geografică a generat schimbări teritoriale şi politice fundamentale. Anul 1940 este poate cel mai ilustrativ din război, iar caracteristicile sale sunt propaganda, ascensiunea ideologică, lipsa de umanitate sau lupta pentru putere.
La 80 de ani distanță, volumul de studii Anul 1940 în istoria Europei. Între expansiune și declin își propune să evidențieze cele mai importante momente desfășurate pe scena europeană, dar mai ales consecințele deciziilor politice din anul care s-a dovedit a fi, din multe privințe, hotărâtor pentru soarta României Mari.
Citeste si
25.02 Webinar: Despre droguri – Ce trebuie ...
24/02/2021
25.02-10.03 Expoziție de pictură: Primăvara din iarnă
24/02/2021
25.02 Webinar: Provocarea Fara Zahar
24/02/2021
25.02 Clubul de Carte SF & Fantasy: ...
24/02/2021