EA. TU SI EU
dupa o idee de Werner Schwab / text si regie: Laszlo Vadas / coregrafie: Anca Ciupe
La cererea publicului spectacolul ” Ea, tu si eu” adaptare dupa Werner Schwab in regia lui Laszlo Vadas se va juca in data de 26 nov 2013, ora 19, la Teatrul Puck.
“Niciodată să nu părăsești oamenii” este replica uneia dintre personaje și reprezintă punctul de plecare al concepției regizorale. Trăim într-o lume în care anormalul devine normal, în care “iubirea este tratată cu atâta ușurință” căci “în fiecare zi poți avea câte o legătură”. Evadarea celor trei personaje într-un imaginar prefabricat – în care “iubirea aproapelui” este privită, mai ales, prin prisma erotică și mercantilă, chiar dacă, din când în când, răzbat reminiscențe ale unei dorințe de iubire tandră, sinceră, adolescentină-, stârnește “mila râsului” ca o recunoaștere a propriei noastre condiții umane.
Viziunea tragi-comică a spectacolului propus de Compania Teatru Acum, ar putea fi interpretată ca o reformulare a aforismului lui Goya: “Singurătatea naște monștri”, dar lasă libertate spectatorului de a reflecta și asupra altor posibile chei de interpretare.
Compania Teatru Acum înființată în 2010 își propune promovarea artiștilor clujeni prin proiectul “Artiști pentru Artiști”. Actrițele Cristina Secăreanu, Dana Bonțidean, Oana Răduță și regizorul Laszlo Vadas sunt absolvenți ai Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș- Bolyai din Cluj-Napoca.
dupa o idee de Werner Schwab
text si regie: Laszlo Vadas
coregrafie: Anca Ciupe
—
marti, 26 noiembrie ora 19.00 la Teatrul Puck
Biletele se gasesc la Agentia Teatrului Nationale din Pta Stefan cel Mare.
tel. 0264.595.363
26.11 – Piesa de teatru EA, TU si EU la Teatrul Puck

Citeste si
9.09 Teatru: Sex, Drugs and Rock’n Roll
07/09/2017
21.09 HOCUS POCUS
18/09/2014
11.09 Norway Today
10/09/2014
24.07 Premiera Zeul Macelului la Teatrul National
23/07/2014