Duminica, 24 mai 2015, ora: 20:00, Teatrul Maghiar de Stat, str. Emil Isac, nr. 26-28
De ce sa mergi?
Scenariu inspirat de filmul Portarul de noapte de Liliana Cavani
Un fost ofiţer nazist şi o fostă deţinută în lagăr, între care a existat o relaţie pornită printr-un abuz sexual, se reîntâlnesc întâmplător la Viena, după 13 ani de la terminarea războiului.
Max și Hanna, cei doi protagoniști ai spectacolului inspirat de controversatul film, făcut în 1974, de Liliana Cavani, Portarul de noapte, sunt prinși în cușca destinului lor întunecat și în cuşca istoriei. Nu vor, sau nu pot să facă nici o mișcare în afara acestei cuşti. Au nevoie de reconstituirea trecutului lor, în scopul de se a curăța / înțelege / pedepsi, reciproc, și pe ei înșiși. Pentru asta trebuie să-şi provoace propria lor natură, propriul destin, unul pe altul. Ei acceptă să vadă lumea unul prin ochii celuilalt, între ei se stabileşte o relație dinamică, dintre victimă şi opresor, în care fiecare participant joacă un rol activ și în schimbare.
Cred că şi astăzi relaţia dintre dominant şi submisiv, este extrem de actuală, şi, poate exista în familie sau într-un cadru mai larg al societăţii. Cred că şi astăzi suntem responsabili de felul în care acceptăm aceste abuzuri, şi, participăm de multe ori la menţinerea lor. (Nona Ciobanu)
24.05 Cel care închide noaptea
Nona Ciobanu: Cel care închide noaptea

Durata spectacolului: 1h 10 fără pauză
Citeste si
18.04 Eveniment pentru copii: Don Quijote
12/04/2021
18.04 Psihanaliză lacaniană: Budism și psihanaliză. Introducere ...
12/04/2021
18.04 Premiera: Piesa de teatru: Chiritza în ...
12/04/2021
18.04 Expoziție: Perenitate fragilă
12/04/2021