Teatrul Naţional prezinta spectacolul Elling de Axel Hellstenius şi Petter Naess, adaptare a romanului Fraţi de sânge de Ingvar Ambjørnsen.
Sambãtã, 17 ianuarie 2015, ora 19:00, Teatrul National Lucian Blaga, Piața Ștefan cel Mare, nr. 2-4
De ce sa mergi?
Elling rămâne fără mama sa la vârsta de 40 de ani. Este trimis într-un azil, unde îl cunoaşte pe Kjell Bjarne, un uriaş de aceeaşi vârstă, inocent, virgin, cu gândul numai la femei. După doi ani petrecuţi în stabilimentul de la Broynes, eroii sunt mutaţi, printr-un program special finanţat de stat în vederea reintegrării în societate, într-un apartament în care ei trebuie să se descurce singuri. Un asistent social îi va îndruma şi supraveghea, îi va învăţa să trăiască. Iniţial, sunt speriaţi de soneria telefonului, de faptul că trebuie să iasă în oraş la cumpărături, dar încetul cu încetul, cei doi găsesc modalităţi de a se integra în societate, Elling descoperindu-şi chiar talentul de poet.
Spectacolul prezintă drumul integrării în societate a celor doi singuratici, înspăimântaţi de ideea de a intra în contact cu viaţa socială. Un drum plin de momente comice şi de o profundă tandreţe umană.
regia şi scenografia: Sorin Misirianţu
asistent de scenografie: Arhidiade Mureşan
maestru de lumini: Jenel Moldovan
distribuţia:
Dan Chiorean – Elling
Ovidiu Crişan – Kjell Bjarne
Elena Ivanca – Gunn
Miron Maxim – Frank Asli
Radu Lărgeanu – Johan
Adriana Băilescu – Reidun Nordsletten
17.01 Elling

Citeste si
18.04 Eveniment pentru copii: Don Quijote
12/04/2021
18.04 Psihanaliză lacaniană: Budism și psihanaliză. Introducere ...
12/04/2021
18.04 Premiera: Piesa de teatru: Chiritza în ...
12/04/2021
18.04 Expoziție: Perenitate fragilă
12/04/2021